La schimbarea denumirii străzii

CONFORM ART. 19 ALIN. 2, LIT b DIN O.U.G. 97/2005, CU MODIFICĂRILE ŞI COMPLETĂRILE ULTERIOARE: în termen de 15 zile de la producerea uneia dintre situaţiile prevăzute la alin 1 lit. b-j.(Sanctiunea contraventionala: 40 lei (ron) – 80 lei (ron) )

DOCUMENTE NECESARE:

  • cererea pentru eliberarea actului de identitate; ANEXA 1  (LISTATĂ FAŢĂ VERSO) OBS : cererea poate fi solicitată şi de la ghişeul de informaţii al D.E.P. Slobozia
  • actul de identitate şi cartea de alegător, după caz;
  • certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie, după caz, original şi copie;
  • certificatul/hotărârea de divorţ, inclusiv convenţia referitoare la copii, dacă este cazul după caz, original şi copie;
  • certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, original şi copie;
  • documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu Acte care fac dovada adresei de domiciliu original şi copie;
  • chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate Taxe

În cazul modificării numelui şi/sau prenumelui titularului, prenumelui părinţilor, a datei ori a locului de naştere, precum şi în situaţia schimbării sexului, se prezintă şi hotărârea judecătorească sau, după caz, actul administrativ în baza căruia s-au modificat datele de stare civilă

De la vârsta de 14 ani până la împlinirea vârstei de 18 ani, actul de identitate se solicită în condiţii similare cu prima eliberare la împlinirea vârstei de 14 ani;

IMPORTANT

  • cererea nu se completează pe verso de către solicitant
  • Cererile pentru eliberarea actelor de identitate se depun personal,
  • Cărţile de identitate se eliberează titularilor. În situaţia în care reprezentantul legal al unei persoane fizice solicită, în numele acesteia, ridicarea actului de identitate, sunt necesare documentele cu care face dovada identităţii şi a calităţii de împuternicit care îl indreptăţeşte la această cerere.

Cetăţenii români aflaţi în străinătate: În situaţia în care solicitantul nu se află în ţară mandatarul va prezenta o procură specială pe care se află aplicată fotografia titularului, autentificată de misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din statul în care se află solicitantul. În cuprinsul procurii este necesar să se regăsească referirea expresă la obiectul mandatului, să fie specificate în mod expres toate motivele pentru care se solicită cartea de identitate, adresa la care se stabileşte domiciliul, etc.

NOTĂ:
DACA SOLICITANTUL NU POATE PREZENTA UNUL SAU MAI MULTE DIN DOCUMENTELE DE MAI SUS, ATUNCI I SE VA ELIBERA O CARTE DE IDENTITATE PROVIZORIE – VEZI ACTELE NECESARE PENTRU CARTEA DE IDENTITATE PROVIZORIE.